Şefii FMI au declarat, ieri, pe mai multe posturi de televiziune internaţionale, că propunerea de scădere a pensiilor şi a salariilor este exclusiv a autorităţilor de la Bucureşti.
“Guvernul României ne-a spus: vom tăia 25% din salariile funcţionarilor. Noi am spus nu. Dacă vreţi să faceţi economii, măriţi impozitele pentru cei bogaţi!”, a afirmat, la televiziunea franceză, ieri, Dominique Strauss-Kahn, directorul FMI.
Reprezentanţii FMI au făcut, în ultimele două zile, dezvăluiri şocante, care arată că măsurile de austeritate luate de guvernanţi reprezintă decizia exclusivă a autorităţilor de la Bucureşti. Mai mult decât atât, şefii organizaţiei mondiale susţin că ei chiar au cerut ca salariile să nu fie reduse, ci să se majoreze impozitele. “Dacă vreţi să faceţi economii, măriţi impozitele şi mai ales impozitele pentru cei bogaţi.
Guvernul a spus nu, noi suntem cei care decidem. Şi ăsta e adevărul: guvernul decide întotdeauna, nu FMI. Noi spunem doar care e drumul de urmat. Guvernul propune măsurile, guvernul român le-a ales”, a dezvăluit Dominique Strauss- Kahn la France 2.
«Fondul vrea reducerea deficitului»
Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, cel care negociază direct cu guvernul de la Bucureşti, a declarat, la rândul lui, că ceea ce Fondul cere exact este reducerea deficitului bugetar în acest an la 6,8%, pentru ca ţara noastră să primească şi următoarea tranşă din împrumut, în valoare de 850 de milioane de euro.
“Am discutat cu guvernul mai multe opţiuni pentru reducerea deficitului. Unele includeau creşterea taxelor, altele scăderea cheltuielilor în diverse combinaţii. A fost decizia guvernului să se concentreze mai mult pe reducerea cheltuielilor. Noi suntem flexibili. Dacă vor propune un alt set de măsuri, cu siguranţă le vom lua în considerare”, a precizat Franks, întinzând astfel, parcă, o mână de ajutor guvernului, în cazul în care vrea să modifice măsurile de austeritate. Guvernul Boc însă e de neclintit: salariile bugetarilor şi pensiile trebuie reduse. Dar despre majorarea impozitelor pe averile celor bogaţi nimeni nu pomeneşte nimic.
Sindicaliştii anunţă că nu se lasă: 31 mai = grevă generală
În timp ce oficialii se bat în declaraţii, ţara dă în clocot. Nici după ultimele negocieri sindicaliştii nu cedează, iar autorităţile nu vor să facă nici un pas înapoi în ceea ce priveşte măsurile drastice care vor intra în vigoare de la 1 iunie.
Prin urmare, pe 31 mai, România va fi blocată de greva generală din mai multe sectoare. Şcolile vor fi închise, spitalele vor funcţiona la capacitate redusă, transportul public se va opri, iar la ghişeele din administraţia publică nu va mai lucra nimeni.
- CFR, RATB şi posibil TAROM şi Metrorex vor face grevă în aceeaşi zi, pe 31 mai. Mai mult, Federaţia Transportatorilor a anunţat că şi activitatea în autogări va fi oprită, iar toate microbuzele ce efectuează curse judeţene şi interjudeţene nu vor opera pe trasee.
- Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a spus că sindicaliştii vor face un lanţ uman în jurul Parlamentului, pentru a bloca intrările în clădire, în ziua în care scrisoarea către FMI va fi supusă votului parlamentarilor.
- Se pregătesc disponibilizări în sistemul sanitar. Ministerul intenţionează să dea afară peste 1.100 de angajaţi. Primii sunt cei din Direcţiile de Sănătate Publică.
PSD va avea acţiuni comune cu sindicatele
Liderii PSD şi cei ai sindicatelor au stabilit, ieri, un program comun de acţiuni de protest împotriva măsurilor de austeritate luate de Guvernul Boc. Tot ieri, premierul Emil Boc a avut o discuţie cu preşedinţii marilor confederaţii patronale. Liderii patronatelor au declarat că susţin în totalitate propunerile Executivului cuprinse în Scrisoarea de Intenţie cu Fondul Monetar Internaţional.
Criza a împins-o la sinucidere
Soţia unui fost procuror, din Oradea, judeţul Bihor, a fost găsită spânzurată în balcon, joi după-amiază. Se pare că femeia, de profesie medic generalist şi pediatru, suferea o depresie puternică şi a recurs la acest gest de teamă că îi va scădea salariul foarte mult şi că îşi va pierde locul de muncă.
Alocaţiile copiilor rămân neschimbate
Probabil că singurele veşti bune venite din partea executivului, în ultima perioadă, se referă la faptul că alocaţiile copiilor nu vor scădea şi nici ajutoarele pentru persoanele cu dizabilităţi. De asemenea, se pare că şi taxele vor rămâne neschimbate pe 2010. Totuşi, guvernul nu a făcut încă nici o precizare privind indemnizaţia pentru mame.
Sa se stearga ei la fund cu 42 de lei alocatia!!!!
ReplyDeleteDe ce nu o postezi pe blogul principal?
ReplyDelete