Rasul la mormant Autor: Mircea Cartarescu
Provin dintr-o familie saraca. Nu ma laud cu asta, dar nici nu pot s-o uit. Una dintre cele mai persistente amintiri ale mele e despre parintii mei care, seara de seara, timp de treizeci de ani, cat am locuit cu ei, faceau socoteala tuturor cheltuielilor de peste zi. Niciodata nu le ajungeau banii. În casa erau un singur salariu si patru persoane.
Azi, parintii mei traiesc dintr-o singura pensie si, credeti-ma, nu dintre cele nesimtite. Eu însumi stiu prea bine ce înseamna saracia. Am cunoscut cozile si frigul dinainte, am cunoscut inflatia înnebunitoare de dupa. Timp de douazeci de ani nu am castigat nimic din scrisul meu, am trait din salariul de profesor si am sustinut din el o familie.
Cunosc si eu socotelile de fiecare seara si trasul de bani pana la chenzina. E motivul pentru care n-am putut fi niciodata un om de dreapta sau, mai curand, am putut fi rational, dar niciodata sufleteste. Fara sa fiu nici un om de stanga, stiu de ce e nevoie de protectie pentru cei slabi, cei fara noroc, fara sanse, pentru cei care nu fac fata într-o lume a performantei. Sunt la mijloc între cruzime si populism, fara sa ader nici la una, nici la alta. Nu pot aproba, deci, îngrozitorul sacrificiu care se cere astazi compatriotilor mei, chiar daca mi se spune ca e "raul cel mai mic".
Nu pot întelege de ce oamenii cei mai amarati din Romania de azi, cei cu viata cea mai napastuita, cu veniturile cele mai mici trebuie sa-si ia ultima bucata de paine de la gura ca sa salveze statul roman. Mi se spune ca statul roman nu-i poate sustine, dar statul roman uita sa-mi explice cum se face ca a tolerat, odata cu cresterea saraciei generale, o crestere nemaiauzita a bogatiei speciale.
Nu mi se explica în ce fel am ajuns, în doar douazeci de ani, o tara de tip sud-american, în care cateva sute de familii poseda o bogatie egala cu a sute de mii de alte familii.
Niciodata nu mi s-a explicat cum, prin ce mecanisme legale, a putut fi posibil sa cresti ca venituri, în cativa ani, de la zero lei si zero bani, la miliarde. Prin ce forme legale, prin ce privatizari legale, prin ce licitatii legale, de douazeci de ani încoace, sub toate guvernarile, fara exceptie, Romania a fost împartita în cateva sute de bucati care-au fost daruite catorva sute de oameni?
Nu vreau sa întelegeti ca sunt adeptul "haiduciei" fiscale. Nu cer nationalizari, confiscari si deposedari de avere. Nu sunt anticapitalist si stiu ca, în clasa de mijloc, exista oameni care au castigat cinstit, cu o risipa enorma de munca si inteligenta, fiecare ban de care se bucura azi.
Nu orice avere este însa sanatoasa, nu orice avere e sursa de bunastare generala. Cele mai multe averi de la noi sunt obscene, maladive cumulari obtinute prin retele subterane politico-economice. Ele nu îmbogatesc, ci saracesc, secatuiesc statul de puterile sale, îi distrug sistemul judiciar, îl împotmolesc în coruptie.
Nu cer confiscarea, ci verificarea lor, elucidarea împrejurarilor în care cateva mii de oameni au ajuns putred de bogati prin conspiratie securistica, furt calificat si trafic de influenta. Clasa politica de la noi trebuie odata sa înteleaga ca, sub obladuirea ei, a aparut un stat al nedrep tatii sociale, ca impasul în care suntem azi i se datoreaza în întregime si ca e macar în interesul ei, daca nu al tarii, sa schimbe starea de fapte. Caci un stat nedrept social si fara respectul legilor va fi întotdeauna un stat instabil, primitiv, cu o clasa politica amenintata. Un stat dispretuit, pe drept cuvant, de lumea civilizata.
Am mai spus-o: în Romania nu exista, ca pretutindeni, corupti, ci un sistem al coruptiei. Este mecanismul care produce saracia, conspiratia care submineaza statul. De aceea este monstruos si nedrept sa-i pedepsesti a doua oara pe cei saraci si sa te prefaci mai departe ca nu-i vezi pe cei vinovati de saracia lor.
Nu este cinstit sa tai un sfert din salariul unui medic sau al unui profesor, sa stirbesti venitul, oricum insuficient, al unui pensionar ca sa scoti tara din groapa de acum. Nu este nici eficient. Poate vom iesi basma curata de data asta, dar vom cadea imediat în groapa urmatoare, caci statul roman, asa cum e el azi, nu poate sa nu fie sarac.
Cu atat mai cinice, "ca rasul la mormant" ar fi spus Eminescu, sunt exercitiile de demagogie de pe canalele mercenare de televiziune, unde vezi zilnic mogulii plangand cu lacrimi de crocodil soarta celor pe care ei însisi i-au adus în sapa de lemn, prin subminarea continua a statului de drept. Niciodata hotii n-au strigat mai tare "prindeti hotii!"
