10 ANI DE LA ASASINAREA EROULUI RADU CHESARU

Vulturul Brâncovenesc *

De blogideologic

Catastrofa de la World Trade Center (9/11) a eclipsat un alt eveniment tragic, având chiar o însemnătate mult mai gravă pentru noi, românii din ţară ; este vorba despre “moartea misterioasă” a lui Radu Chesaru, şi am citat aici sintagma conţinută în titlul unui articol publicat într-un ziar de la Bucureşti.

Cine a fost Radu Chesaru? Dintre toate personajele tragice ale istoriei româneşti, Radu Chesaru îşi află cel mai bine locul alături de Tudor Vladimirescu. Am putea spune că Radu Chesaru a fost, prin felul cum gândea Patria şi ‘norodul’, poate ultimul dintre pandurii lui Tudor. La fel ca Tudor Vladimirescu, Chesaru visa o întoarcere, în vigoarea impulsului spiritual şi cultural, la acele timpuri ce au premers venirii fanarioţilor în Ţara Românească.

Radu Chesaru a fost un personaj destinat prin naştere să fie doar o granulă de nisip, un “individ statistic” în acea formidabilă undă de şoc demografică numită, fără nimic depreciativ, “generaţia ceauşeilor”, şi care a fost singurul element autentic şi puternic, neperturbat de interferenţe din exterior pentru că exteriorul îi vedea, dacă îi vedea, cel mult ca o fluctuaţie temporară a cifrelor, al evenimentelor din decembrie 1989, numite atât de pompos, şi derutant faţă de adevăr, “Revoluţia Română!”.

Radu Chesaru şi-a depăşit cu mult acea condiţie iniţială pe care i-o rezerva destinul vieţuirii între graniţele unei lumi condusă de un partid comunist, pentru a deveni poate mai puţin un lider de opinie, cât purtatorul unui semnal cu totul nou. Pentru o naţiune, o singură idee vizionară incorporată într-un mesaj ce îi poate anima pe oameni poate fi mai importantă decât o întreagă “bibliotecă din Alexandria” plină cu manuscrise în care se ascund semnale inefabile către viitorime.

Ei bine, Radu Chesaru a intrat în istoria noastră, a românilor de aici, prin această vizionară idee naţională inscripţionată ca nume al unei grupări clandestine, de luptă în primul rând anticomunistă, numită “Vulturul Brâncovenesc”.

Chiar şi pentru dictatura de atunci a lui Nicolae Ceauşescu, declarată comunistă şi naţională, o contradicţie în termeni, organizaţia aceasta a “ceauşeilor” naţionalişti a părut atât de derutantă, încât, din mărturiile celor arestaţi rezultă aceasta, s -a comportat faţă de ei cu o anumită lipsă de brutalitate ce îndepărta complet “stilul” securităţii anului 1989 de “stilul” securităţii anilor cincizeci!

De ce nu a ajuns totuşi mesajul “Vulturului Brâncovenesc” la poporul român în procesul de democratizare de după 1989? În primul rând el a fost obturat chiar de către ciudatul fenomen, pentru că despre o istorie simplă şi clară nu poate fi vorba, de “Revoluţie Română!”, adică o ‘revoluţie română’ cu semnul mirării.

Eliberat viu, întreg şi nevătămat, de către securitate chiar înaintea începerii “evenimentelor”, Radu Chesaru a fost înşelat la fel ca noi toţi, ieşind pe străzi, pentru a fi împuşcat în acele saturnalii tragice de către un trăgător cu sânge rece aflat într-un elicopter cu semne clare de identificare, dar care nu a putut fi identificat niciodată în toate anchetele declanşate de noul regim sub presiunea opiniei publice pentru a lămuri misterul inutilelor şi uriaşelor vărsări de sânge din decembrie 1989, destinate să autentifice însă în faţa ochilor noştri candizi “Revoluţia Română!”, pentru ca văzând sângele udând din belşug străzile, să putem crede că el ar curge din prea- plinul unei şanse generoase, nu din trupul său grav rănit, mortal rănit, cursul zaverei dechemvriste însemnând poate moartea norocului nostru.

La scurt timp după ce ‘teroriştii’ au dispărut, o parte dintre românii anticomunişti au fost tentaţi, şi consider că pe bună dreptate, îmi amintesc că şi eu am fost unul din ei, să vadă salvarea în Seniorul Corneliu Coposu, înconjurat de a lui ceată de gherasimi-heruvimi.

Dar bătaia lor zgomotoasă din aripi a izgonit Vulturul Brâncovenesc din preajma Seniorului Coposu. Oricum, mesajul ţărănist, chiar şi cu amendamentul postbelic de creştin-democrat, era cu o bătaie prea scurtă în timp, şi purta cu el vina, ce nu va putea fi de noi niciodată uitată, a distrugerii visului României Mari după un sfert de veac, ori nici măcar atât, scurs de la întrupare!

Îndrăznesc să spun că în afara simbolului său de rezistent anticomunist, de apărător tenace al unei singure idei, aceasta fiind chiar ideea de tenacitate, Seniorul Corneliu Coposu nu oferea în realitate nicio soluţie practică, proteică şi dinamică, necesară într-o lume în care se perindaseră, când în marşuri forţate, când cu vioiciune spontană, atâtea schimbări şi transformări în cei peste şaptesprezece ani cât fusese confinat, privat de orice semnale din exterior, în coşciugul temniţelor comuniste.

Dacă veţi încerca să îmi prezentaţi ca un contraexemplu cazul lui Nelson Mandela, vă voi răspunde că posibilitatea de a citi săptămânal revista ‘The Economist’ a introdus în mod automat o diferenţă colosală în programele pregătitoare ale celor doi pentru continuarea unui viitor politic.

Prin comparaţie, mesajul ‘Vulturului Brâncovenesc’ oferea infinit mai multe şanse virtuale salvării noastre, pentru că el nu era doar anticomunist, după cum nu era nici un herald al capitalismului sălbatic dezlănţuit după 1989, ci purta ca pe un înscris de nobleţe viziunea ochilor săi ageri, ducându-ne în Ţara Românească până la începutul Veacului Luminilor, amintindu-ne mereu că trebuie să mergem dincolo de timpul fanariot, la începutul secolului XVIII, ca să aflăm ce-i autentic pentru noi, ajungând astfel la sursa energiilor noastre naţionale.

Era, în fond, acelaşi gând ce- i animase pe Tudor Vladimirescu şi pe panduri, atâta vreme cât a mai fost un strop de sânge în ei ; căci se ştie, nici unuia dintre cei rămaşi în Ţara Românească, prada imperiilor de aproape, nu i s -a mai îngăduit să îşi ţină capul pe umeri.

Înfiinţarea Alianţei Civice, în urma marii demonstraţii de stradă din Bucureşti, nu era în esenţă decât manifestarea, desigur concretizată într-un entuziasm magnific, a acelui sindrom păgubos aparţinând României moderne, fenomen din păcate recurent întreţinut de ziariştii de la România liberă, mă refer la sindromul numit “Asaltul redutei”.

Alianţa Civică a fost din start dominată de personalitatea complexă, uriaşă, zdrobitoare pentru orice gând bărbătesc, gând al bieţilor clăditori de Babel ori de sisteme cereşti, –e adevărat, Sfânta Scriptură ne dezvăluie doar că echipa de truditori de la ultimul etaj al turnului Babel avea o componenţă multietnică–, dominată de personalitatea scriitoarei Ana Blandiana, fără de care această organizaţie poate că nici nu ar fi apărut, o Ana Blandiana ce te duce cu gândul la Kay Boyle.

S -ar putea spune că ‘Vulturul Brâncovenesc’ a trecut atunci pe lângă primejdia de a ajunge să fie mâncat de ‘motanul Arbagic’, un caracter cu carnet de membru al Uniunii Scriitorilor, călduţ cuibuşor de comunişti până în 1989. Abia după moartea lui Corneliu Coposu i s-a îngăduit, în fine, lui Chesaru să se apropie de PNŢCD.

Destul de surprinzător, am aflat abia de curând aceasta de pe un site extrem de bine întreţinut, de către o organizaţie ce are, dacă nu aplicăm principiul ‘dublei măsuri’, preferat de orice neam care se consideră ‘poporul ales’, ci principiul de echitate naturală al lui Pareto, toate caracteristicile unui ‘hatred group’, un grup de instigatori la ură, asupra realităţilor româneşti “periculoase”, în fapt fiind vorba numai despre gesturi foarte timide, întotdeauna tardive şi de cele mai multe ori chiar total anodine, ale unor personalităţi româneşti de frunte, personalităţi intelectuale reale, ce par însă neprietenilor noştri a fi încărcate de intenţii criminale , acest lucru nu a fost bine văzut : “…the National Peasant Party Christian Democratic (PNTCD) would not hesitate to accept ultranationalists into its ranks, ….

This was the case of Brancoveanu Eagle Association leader Radu-Mihai Chesaru who in the 1996 local elections ran on the PNTCD lists for a seat on one of the Bucharest’s sectors, becoming a local councilor representing that party …. Chesaru, who officially registered his association in April 1995, was proudly displaying the portraits of Codreanu in the association’s Bucharest offices “, (vezi www.referl.org).

Am atras atenţia atât de frecvent asupra pericolului delaţiunii şi defăimării, doar pentru că ea evoluează necontrolat şi haotic, ajungându-se , cu voie sau fără voie, la instigare la crimă, desigur, o crimă perfectă, al cărei autor moral scapă de acţiunea codului penal.

Iată cum, sub pana unui scrib al defăimării lumii româneşti, aflat într-o emulaţie cu ‘nemuritorul’ I.Ludo, Michael Shafir, ce semnează un text altminteri anemic în hematia conceptuală dar botezat în chipul cel mai pretenţios ’studiu’ cu titlul “Radical politics in east-central Europe part X : the Romanian radical return and ‘mainstream politics’ (A)”, apărut în Revista East European Perspectives, 21 march 2001, volume 3, number 6, este condamnat în fine!, pentru că dictatura lui Nicolae Ceauşescu nu a mai avut timp, “Vulturul Brâncovenesc” şi expus acest proiect al renaşterii româneşti, gândul nostru cel mai însemnat în finalul celui de al doilea mileniu, oprobriului opiniei publice internaţionale.

Michael Shafir are state de vechi mincinos de profesie în slujba postului de radio ‘Europa liberă’ ce ne spăla creierii cu mesaje amăgitoare de genul planului Marshall ce îşi va revărsa cornul abundenţei asupra României după alungarea comunismului.

Domnul Michael Shafir, care pregătea toată documentaţia aceasta pentru urechile noastre credule ştia prea bine că un plan Marshall pentru România nu s-ar fi întâmplat nici după o mie de revoluţii, pentru că toate ajutoarele acelea masive ale Americii erau destinate să meargă numai şi numai spre statul Israel. Mă întreb acum, cu ce -i mai bun acest Michael Shafir decât Ossama Bin Ladin? Si unul şi altul amorsează, prin îndemnurile lor, reţele de potenţiali asasini.

Vi se pare că aşa ceva este cam mult spus la adresa lui Michael Shafir? În studiul său, mai exact în rechizitoriul său, şi cine i- o fi dat oare lui Michael Shafir dreptul să organizeze un ‘tribunal de la Nürnberg’ pentru judecarea poporului român?, implacabilul activist dintr-o duzină ce face de râs tradiţionala înţelepciune a evreilor, o duzină botezată când ‘Rot Schild’, când ‘Rot Front’, când, pe vremuri poate mai calme, Toma Caragiu se amuza într-o explozie de spirit latin să -i spună ‘Rot Carot’, iar ’securiştii’ râdeau alături de noi, cel puţin atunci când râdeam de ‘evreii de rit roşu’ eram cu toţii împreună, îi judeca şi îi condamna aspru pe doi dintre intelectualii români de frunte, Alexandru Paleologu, despre care nu uita să ne spuna că a fost un informator al securităţii, ca şi cum Petre Roman ar fi fost la Toulouse doar pe bază de culoare a ochilor!, şi pe Dan Amedeo Lăzărescu, care astfel pe data de 21 martie 2001 era divulgat că fusese trecut pe o listă neagră, urmând să fie pedepsit.

Iar pedeapsa, după câte se ştie, a sosit prompt, suspect de grăbită, administrată în primul rând de un C.N.S.A.S. obedient intereselor exterioare României, chiar contrare intereselor ei majore, apoi de inevitabilii ziarişti, totdeauna primii la ‘asaltul redutei’, un Mircea Dinescu şi un Cristian Tudor Popescu, acesta prăpăstios până la punctul de a învinui trădările lui Amedeo, câte vor fi fost ele şi faţă de cine ştia el bine Mircea, chiar şi de problemele matrimoniale, prin divorţ rezolvate, ale lui Cristian, ni s-a amintit aceasta în direct şi la un ceas de maximă audienţă!

Rechizitoriul pronunţat de Michael Shafir împotriva lui Radu Chesaru este extrem de aspru şi de nedrept, dar nu am să citez din el. Vreau numai să subliniez caracterul de instigare deliberată la acţiune, o acţiune neprecizată, ea putând fi de orice natură , chiar şi crimă, prin mijlocirea unui text HTML : “Email this report to a friend”.

În cel mai fericit caz, propagarea haotică pe orizontalele Internetului a unui mesaj de ură seamănă cu tiruri pe întuneric în direcţie orizontală. Cum îl cheamă pe acel prieten, are el certificate de sănătate mintală care să ateste că nu va înţelege îndemnul ca pe o instigare la crimă, asemenea propoziţii vagi pot amorsa orice, s -a analizat recent acest lucru şi în privinţa felului în care teroriştii ce au organizat acţiunea violentă împotriva WTC şi-au putut transmite nestingherit mesaje aparent lipsite de malignitate, ce aveau totuşi ca scop amorsarea unor acte criminale.

Fiecare civilizaţie are un număr de dimensiuni, un anumit număr de axe de coordonate. Universul civilizaţiei europene moderne trebuie să conţină în mod obligatoriu secolul XVIII. Să reamintesc ‘transformarea Kozîrev’, un astronom rus ce a stat multă vreme în gulagul sovietic, şi care lansase ipoteza posibilităţii transformării timpului în energie.

Chiar dacă din punct de vedere fizic ‘transformarea Kozîrev’ e incontestabil eronată, ea are însă forţa unei metafore extraordinare pentru definirea civilizaţiei europene din ultimii trei sute de ani : coordonata secolului XVIII, printr-o ’simplă’ navigare pe scala valorilor ei, se transformă în energie civilizatoare. Zborul ‘Vulturului brâncovenesc’ înseamnă navigarea noastră, a corăbiei numite naţiunea română, pe coordonata civilizatoare şi creatoare de energii.

Unii dintre duşmanii nostri au avut şi ei intuiţia primejdiei ce o reprezenta Radu Chesaru, prin identificarea ‘Vulturului’ cu ‘Arhanghelul Legiunii’. Paradoxal ce afirm, dar tocmai moartea lui ‘misterioasă’ ne dovedeşte că ar mai fi o şansă pentru noi, ca naţiune. Oricum, el este unul dintre ‘morţii din cetatea noastră’ şi trebuie să-i apărăm memoria.

Îndrăznesc să mă rog ca numele lui să nu fie uitat cel puţin timp de trei veacuri de acum înainte. Cred că bunătatea lui Dumnezeu şi umilinţa noastră în faţa Domnului, dar nu în faţa “neamurilor”, vor învoi încă trei secole de viaţă românească în miracolul acestui Pământ.

Titus Filipas

*am fost nevoit să reactualizez acest articol pentru că tag-ul Radu Chesaru nu îl mai prinde

SURSA BLOG IDEOLOGIC

Scrisoare catre copii

Dragi copii,

Multi dintre voi aveti casele voastre. Parintii vostri va iubesc si se lupta sa aveti de toate. Casele in care locuiti sunt ale lor. Sunt cumparate cu banii lor. Bani munciti. Chiar daca parintii unora dintre voi platesc rate pentru aceste case in care locuiti, peste zece sau cincisprezece ani casele vor fi ale lor cu totul. Vor fi proprietatea parintilor vostri si dupa moartea lor vor fi proprietatea voastra. Sa fii proprietar inseamna sa ai ceva ce ai dobandit prin munca ta. Ceva ce ai cumparat cu bani munciti de tine.

In casele in care locuiti multi dintre voi aveti camerele voastre. Fiecare dintre voi isi aranjeaza camera cum vrea. Sau aproape cum vrea. Oricum, este camera voastra acolo unde sunt lucrurile voastre preferate, calculatorul, cartile, revistele, blugii, ciorapii, tricourile, secretele - da, mai ales secretele - castile, ipodul, jucarii din anii trecuti, papusi imbatranite, posterele cu formatia preferata, mazgalelile de pe perete, nenumarate urme si indicii ale prezentei si personalitatii voastre.

Chiar daca in mod tehnic aceasta camera, camera voastra, nu va apartine - nu aveti un act pe numele vostru care sa ateste ca voi sunteti propietarul camerei - prin felul in care ea este organizata si prin suma tuturor obiectelor care ii compun universul este a voastra pentru ca in mod sigur pe nimeni altcineva nu ar prea interesa continutul mult prea personal al camerei. Putem spune, deci, ca impreuna cu parintii vostri sunteti si voi proprietari.

Acum, hai sa facem un exercitiu de imaginatie. Dar va rog sa-l faceti bine. Sa va implicati in acest exercitiu cu fiecare propozitie care va urma de acum inainte. Este o seara linistita de decembrie. Mama si tata sunt in bucatarie. Sora ta cea mica doarme. In sfarsit, a adormit asa ca in casa e un moment de liniste. Se aud vorbele soptite ale parintilor tai. Am sa continui la singular pentru ca experienta asta imaginativa trebuie sa fie a fiecaruia dintre voi, in mod singular.

Din cand in cand se aud hohotele infundate ale mamei. Tatal tau se prosteste in bucatarie. Gesticuleaza cu un pahar de vin in mana, se maimutareste si o face pe mama sa rada in hohotele astea retinute care ar putea s-o trezeasca pe sora ta cea mica. Inchizi usa. N-o sa vina nimeni, stii. Te abandonezi propriului tau univers. Este liniste. Intri pe net, sa vezi ce fac ceilalti. Esti atat de sigur ca toata lumea in casa isi vede de treaba lui incat deschizi usor geamul. Aerul rece da buzna inauntru si aduce parca sarbatorile cu el. Iti aprinzi o tigara. Iti bate inima, dar ce poate fi mai tare decat sa fumezi a treia tigara dintr-al treilea pachet al vietii tale in casa cu parintii tai nefumatori. Prea tare, cum ai spune tu. Ai vrea sa-ti pui si castile pe urechi ca sa fie totul perfect. Dar asta ar insemna sa nu ii auzi pe ai tai daca vin.

Trei explozii asurzitoare tulbura linistea asta perfecta. Linistea in care nu se auzea decat bazaitul calculatorului si hohotele razlete ale mamei. Realizezi imediat ca doar sperietura te-a facut sa crezi ca sunt explozii si ca de fapt nu sunt nici la vecinul de deasupra ci bufnituri in usa voastra de la intrare. Te repezi spre hol in acelasi timp cu tatal tau care intreaba cu o voce puternica: - Cine e?

In spatele lui, mama ta strange cu ambele maini clanta usii de la bucatarie pe care incearca s-o inchida incet ca si cand n-ar vrea sa deranjeze pe cineva. - Militia e, deschideti!!!! Tatal tau deschide usa. Un ofiter si doi soldati inarmati intra primii, apoi, doi civili care rostesc sec in timp ce soldatii atintesc armele catre voi urland sa nu va miscati: - Aveti trei ore sa impachetati. Casa asta se rechizitioneaza, de azi inainte apartine poporului.

Nu intelegi nimic, nu-ti vine sa crezi, ca prin vis il auzi pe tatal tau tipand, spune ceva, apoi il vezi jos la picioarele soldatilor cu gura plina de sange. Esti perplex, neputincios, nu poti sa te misti si realizezi intr-un tarziu ca o dara de lichid fierbinte se scurge pe partea interioara a copasei, catre gamba, spre calcai.Te cuprinde rusinea, caci frica te-a cuprins de mult. Nu stii cand ai ajuns in camera, sora ta cea mica plange, mama alearga prin toate casa, in hol sunt trei geamantane mari in care nu incape nimic si tu nu intelegi inca ce se intampla. Nu intelegi ca trebuie sa parasesti casa asta si ca tot ce este in ea nu-ti mai apartine, nu mai esti proprietar decat pe ceea ce poti cara cu tine in cele trei valize mari cascate in mijlocul holului.

Cei doi barbati imbracati civil fumeaza linistit la bucatarie in timp ce soldatii au inceput sa se plimbe prin casa, ba unul dintre ei intra peste tine in camera si iti smulge ipod-ul, il baga in buzunar, capul iti vajaie ingrozitor si privirea ti se intuneca, vezi ca printr-o sita, te-a pocnit pentru ca ai protestat.

Peste cateva ore casa ta este o amintire. Poti sa-ti imaginezi asta. Stai intr-o duba inchisa, ca o duba de marfa si nu stii incotro se indreapta. In dreapta ta e unul dintre soldati. In fata ta pe o bancheta ingusta mama plange si o tine in brate pe sora ta cea mica ale carei urlete ii fac pe soldati sa-si iasa din pepeni din cand in cand si sa strige: - Fa-o sa taca!!!.

Cauti cu speranta catre tatal tau care e plin de sange, sange inchegat si respira anevoios, aproape fonfait. Te uiti la el si vezi ca respiratia se indeseste ii curg mucii din nas, ii sterge cu manseta inrosita a unei camasi bej. Apoi, n-ai mai vazut asta niciodata pana acum, tatal tau izbucneste in plans si plange langa mama si langa sora ta, toti trei plang iar tu inlemnesti de frica si ti se rupe sufletul pentru cei din fata ta si te intrebi unde merge duba asta.

Ai sa afli repede cand te vei trezi pe peronul garii intr-o imbulzeala de nedescris. Pe tatal tau il despart de tine iar asta este un moment cand incepi si tu sa urli si sa-ti scuipi plamanii de durere si de frica pentru ca il iau cu adevarat de langa tine. Urli ca un nebun si vrei sa te smulgi dintre oamenii intre care ai fost inghesuit de un cordon lung de soldati care ii separa pe barbati de copii si femei. Te cuprinde disperarea si te agati de mama ta ca sa n-o pierzi si pe ea.

Stati imbratisati si incercati sa-l mai prindeti cu privirea pe tata care e dus cu o alta multime de barbati. Urletele te sufoca si te sperie, te inghesui in tren impreuna cu alte femei si copii, e un vacarm, e un infern, nu e real ce se intampla, intrebarile zboara prin aer, nimeni nu accepta, nimeni nu intelege, femei lesina, femei isterice, femei doborate, indurerate, copii disperati, muti, priviri incapabile, o lumina slaba care se intinde ca o panza de paianjen peste toata padurea asta umana de FRICA.

Dragi copii ai anului 2011,
trenurile astea au plecat in multe directii. In 1940 bunicii si tatal meu au fugit din calea rusilor inspre Romania ca sa nu ajunga in acele trenuri care duceau spre Siberia. In anii cincizeci trenurile astea mergeau la Canal( Canalul Dunare Marea Neagra) sau la Gherla sau la Adjud sau la Pitesti.

Ce trebuie sa stiti este ca Partidul Comuniust Roman a luat proprietatile oamenilor. De multe ori s-a intamplat asa cum am descris eu mai sus. Pentru ca una din ideile comunismului era aceea ca totul este al poporului si ca cei care AVEAU si muncisera din greu ca sa AIBA trebuia sa dea totul celor care NU AVEAU. Doar ca in comunism s-a demonstrat ca cei care NU AVEAU au ramas la fel de saraci.

Intre 1947 si 1989 aproape nimeni nu mai avea in Romania ceea ce dobandise inainte de razboi. Oamenii au putut sa devina proprietari doar pe apartamente de bloc si masini Dacia. Casa Poporului se ridica, dragi copii, pe un cartier care a fost ras de pe fata pamantului.

In comunism nimeni nu mai avea voie sa aiba. Daca depaseai o anumita suma de bani intrai in vizorul Securitatii.

Ce sanse au avut romanii in general? Unii au fugit in munti si au incercat sa reziste de acolo impotriva Partidului Comunist Roman care le luase totul. Altii au crezut ca lucrurile nu pot merge atat de rau, au ramas si au ajuns la Canal sau in inchisorile comuniste. Cei mai multi au plecat capul si au trait in frica, saracie, foame si adeseori teroare. Timp de cincizeci de ani. Unii au colaborat cu Securitatea, altii nu.

Securitatea a fost institutia carea a ajutat Partidul Comunist si pe Ceausescu sa tina tara sub teroare, sa priveze romanii de libertate si de toate drepturile care vin la pachet cu libertatea.

In 1989 Ceausescu si Partidul Comunist a cazut. Si atunci la Timisoara oamenii au spus: Nimeni din cei care au facut parte din Securitate si nici activistii comunisti sa nu poata sa participe la primele trei alegeri generale pentru ca ei au reprezentat RAUL cel mai mare in acesta tara. Nu putem sa fim in continuare condusi de comunisti.

Dar, dragii mei copii, acesta propunere nu a trecut. Astfel, activistii comunisti si cei care au facut parte din Securitate au putut sa candideze la conducerea tarii noastre. Si din fosti ofiteri de Securitate ei au devenit afaceristi si politicieni. Timp de douazeci de ani.

Acum, copii, va rog sa-mi raspundeti la o intrebare simpla: cine credeti voi ca se afla in Parlamentul Romaniei, la putere si in partidele politice din Romania?

Copii v-am scris aceasta scrisoare ca sa va ganditi putin. Sa stiti ca este un singur lucru pe care tehnologia, retelele sociale, presa sau televiziunile nu il pot face pentru noi. E un lucru pe care nici parintii, profesorii, bunicii sau prietenii nu-l pot face pentru noi. De fapt nimeni in lume nu poate sa faca asta pentru noi: Nimeni nu poate sa gandeasca pentru noi.

Iar acum va invit sa va ganditi. Cu toate datele de mai sus credeti ca in aceasta tara schimbarea a fost reala, categorica, dramatica? Sau a fost schioapa, mascata, plapanda?

Si atunci cine sa inceapa schimbarea daca nu aceia care s-au nascut in libertate, dragi copii?


PS. Ceea ce am scris eu mai sus nu e nici pe departe lamuritor in ceea ce priveste Comunismul in Romania si consecintele lui. Va sfatuiesc, sa va intrebati parintii, sa cautati pe net, prin carti sau sa scotociti amintirile bunicilor.
Daca vrem sa aflam de ce traim rau in prezent trebuie sa mergem in trecut si gandindu-ne, incercand sa aflam ADEVARUL poate vom intelege ce trebuie si pe cine trebuie SA SCHIMBAM!

Succes, copii.

sursa tudorchirila.blogspot.com